A pornit acasă, pentru Edi. A continuat cu Dragoș. Nu pentru vânzare.
Am văzut la copiii din jur cum desenele și conținutul digital de azi îi lasă agitați, nervoși, greu de liniștit. Și m-am întrebat dacă nu există altă cale.
Așa au apărut primele lecții, alături de Edi, băiatul meu cel mare, de pe la 2 ani. I se luminau ochii la fiecare fotografie reală. Nu mai cerea încă unul. Stătea pur și simplu și asculta.
Acum are aproape 6 ani, citește și scrie, și nu a fost o zi la grădiniță. Pentru Dragoș, cel mic, am scos televizorul cu totul și am rămas doar cu astea. E mai multă pace în casă.
Nu e o teorie. E viața mea de mamă, pusă în imagini și voce, pentru toți copiii care merită să descopere lumea așa cum e ea cu adevărat.








